sâmbătă, 8 septembrie 2012


Această  femeie
Femeia aceasta  cu ochii de frunză şi dor
Femeia aceasta ce simte al vieţii fior,
Femeia aceasta ce focul din piept mi-a topit
Această femeie de ceară şi de granit.

Femeia aceasta ce visul mi-a întregit
Femeia aceasta ce soarele-n căni mi-a servit
Această femeie ce cîntecul mi-a inspirat
În clipele grele din gheară de foc m-a salvat.

Această femeie frumoasă precum o stea
Duioasă şi sfântă prin veşnică arderea sa
Această femeie furtună , jăratec  mocnit
Vioară şi  strună de sufletul meu s-a lipit.

Un veac de- ar fi  să trăiesc lângă ea,
Lumina ei, căldura ei m-ar salva
În sufletul meu rădăcina-i senină
Îşi face cărare şi doru-mi alină.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu