miercuri, 31 iulie 2013

Lacrima

Lacrimi târzii
 îmi inundă fiinţa,
Ore pustii
îşi aştern suferinţa
Gânduri rebele
îmi alungă trecutul
Lungi aşteptări
 îşi croiesc începutul.

Oameni şi flori
se topesc în tăcere
Zile şi nori
zborul îşi au în cădere.
Dor şi visare
pânza şi-o ţes solitară
Lacrimă tristă

muiată-n pelin şi fugară.

Dor…
Dor mi-e de clipa stelară,
Când sufetul simt cum îmi zboară,
Când cade o ploaie de stele
Peste înălţările mele.

Dor mi-e de-un foc  arzător
Să-mi  înteţească –al meu zbor,
Sufletul să  se scalde în dulce
 Să  nu mai stea  la răscruce.

Dor de nestinsa lumină
Ce soare vrea să devină,
Să-mi încălzească cuvântul,
Neamul întreg şi pământul.

Dor mi-e de oameni anume
Cu suflete calde şi bune
Să-mi picure lună pe strune
Pân-zarea mea va apune...

Atâta toamnă
E-aşa de multă toamnă
în inima ce plânge...
În ochii tăi uimirea
încet-încet se stinge.

Aţa de multă frunză
prin clipe răvăşită
în inima-ţi de doruri
 şi vise pustiită.

Atât de densă ceaţa
pe viaţa-mi se depune –
nu mai răzbate soare,
nu mai vibreză strune.

Grămezi de doruri arse
prin frunzele căzute
şi fila vieţi-ntoarsă
cu ani vreo două sute.

Păşesc tăcut prin vremea
cu străzi întunecate
doar orologiul poate
în miez de viaţă bate.

şi e aşa de singur
surâsul meu  departe
tu nu-i găseşti perechea
în  nopţi cu lună coaptă...


Mi-e dor de o poezie...
Mi-e dor de o poezie
tăcută, ascultătoare,
care să stea la mijlocul unei pagini,
şi, fiind citită, să-ţi răscolească sufletul
până-n temelii.
Mi-e dor de o poezie
caldă şi sinceră,
care să întremeze visele sfărâmate
ale unui tânăr.

Mi-e dor de o poezie
calmă, mângâietoare,
care să alunge deznădejdea
din ochii celui disperat.

Mi-e dor de o poezie
înţeleaptă şi fragilă,
care să oblojească bătrâneţea
unui om singur.

Mi-e dor de o poezie
ca o făclie,
ca o fâlfâire de aripi,
ca un curcubeu
care să se lipească de suflet
ca frunza umedă
de trotuar.



 În ochii tăi
În ochii tăi profunzi vuieşte marea
Şi muntele-şi alină depărtarea,
În profunzimea lor nebănuită
Nu e dojană mută, nici ispită.

În ochii tăi curaţi sclipeşte visul
Ce-şi picură prin clipe paradisul,
Se rătăceşte-olacrimă fugară
Cu dor mustind de ierbi şi primăvară.

În ochi-ţi clazi se-aprinde-n zori lumina
Să-nvăluie oglinda  lor divină
Şi orele-şi ţes curgerea cuminte
Când mă cufund în apa lor fierbinte.
În ochii tăi...

Jumătăţi

Iubim pe jumătate,
Credem pe jumătate,
Vorbim pe jumătate,
Doamne, ce ne facem cu atâtea jumătăţi de măsură?

Trăim pe jumătate,
Ne bucurăm pe jumătate,
Muncim pe jumătate,
Căutăm lumina pe jumătate
Şi orbecăim, orbecăim...

Dar într-o zi vom suferi pe de-antregul,
Vom plânge pân-la rădăcină,
Vom suspina de s-a cutremura fiinţa
Până-n rărunchi.
Ce cumplit va fi, Doamne!
Emoţie de primăvară
(gazel)
O primăvară ce-ntârzie
Îmi lasă inima pustie

Îmi este tare dor de soare
Şi dor de tril de ciocârlie

Aş vrea să văd zburând cocoare
La viaţa nouă să mă-mbie

Aş vrea să sorb din nou lumină,
Să am în suflet bucurie

Şi iar să semănăm grădina,
Să crească totu-n armonie.

Şi să mă scald în primăvară

Ca-ntr-o sălbatică stihie.

Trepte
Co
bor
trep
te
Co
bor
su
pu
trep
te
Ca
ut
în
ţe
lep
ciu
ne
sesc
ciu
ne
Şop
tesc
o
ru
ciu
ne
Când
soa
re
le
a
pu
ne…
cer
spre
ra
sca
Urc
cer
ţă
via
şi
re
Soa
noi
muri
vre
şi
tec
Cân
noi
nem
Noi
oi
vi
ritm
în
ritm
re
ca
Ur
oi
şi
miei
de
be
al
Stâni
doi
te
şind
meni
Oa
ploi
tre
prin
zbor
de
ripi
A
Mi-e tare dor de pământ,
Chiar de m-apasă un gând:
Cât de uşoară mă simt
Când de noroi mă desprind.

Aşteptând să treacă timpul

Azi aştept să treacă timpul...
E cam stranie-aşteptarea.
Aşteptând să treacă timpul,
Simt cum vine împăcarea.

Vreau să zbor cu el prin lume,
Să nu simt cum mă destramă,
Să îi pot timpului spune
Că mi-i tare dor de mama.

Vreau să-mi fac timpul prieten,
Să mai stea când clipa-i dulce,
Să-şi dea acele-nţelepte
Înapoi la vreo răscruce.

Vreau s-ajung timpul din urmă,
Să desprind din el doar zborul,
Să nu simt cum viaţa-şi curmă
Visul, liniştea, fiorul.


 Atât de tristă
Mi-ai părut atât de tristă
Ochii tăi tineri se scăldau în apele
amărăciunii
Glasul tău suav
Se zbătea în mrejele
deznădejdii...
Cine te-a întristat, lumina mea?

Muguri de întrebări
îţi musteau în privire
Şi dorul tainic îşi căuta
cărarea
Cuvintele tale muiate erau în pelin...
Cine a cosit spicele speranţelor tale?

Te rog, trimite, Doamne,
O aripă neobosită de înger,
Să alunge zdreanţa regretului
Din clipele fugare ale
Izvorului meu nesecat de culoare.



                               Hr-r-r-r!
       Hârâie neştiută
                   O javră nevăzută
             Neîmblânzită, neinstruită
        Plină de bube şi negi, renăscută
     De mii de artere alert străbătută
        Plină de bube şi negi, renăscută
          Neîmblânzită, neinstruită
               O javră nevăzută
                Hârâie neştiută
                      Hr-r-r-r!


Norul
Un nor imens
ca un bolovan uriaş
apasă gândurile mele,
se rostogoleşte
peste visele mele,
tasează speranţele mele.
Cu gigantica-i putere
vrea să strivească
şi credinţa mea...

Pe brânci,
ma strecor
din iarna lui grea
cu ochii spre cer
 şi spre stea,
cu gândul la inima ta...

La menirea mea,

la-ncrederea ta.

Poem în re-minor
Reuşesc să scap din pânza-ndoielii
Reţinută-s de alte gânduri o mie
Revărsate peste labirintul
Remuşcărilor rătăcite-n destin

Reîmpac negrul-albul din mine
Reîntorcând fila obosită a zilei
Renăscând vechi dureri amorţite
Resuscitate de norul amărăciunii

Revin în tăcere la ramul uscat
Reaşez pe el mugurii vechii speranţe
Regăsesc zdrenţele viselor strivite
Reîmblânzesc tăceri colorate.

Reînvii ca o pasăre cu aripa frântă
Retezând obosită văzduhul
Revăzându-şi cuibul răvăşit
Reînnoadă prezentul cu trecutul.
 Celei mai dragi
Să ai toate zilele
Cu miros de lalele,
Să ai toate visele
Coborâte din stele.

Şi destinul să-ţi fie
Brodat cu mătase,
Să cunoşti bucuriile,
Să fii dulce mireasă.

Să-ţi deschizi larg ferestrele
Şi să-ţi intre-n tăcere
Doar culorile gândului
Fără pic de durere.

să ai trepte în faţă,
Să le urici către soare
Să te speli dimineaţa
-N picături de visare.

poezii noi

Toporaşii
în amintirea Magdei Isanos
Cu ochi senini de cer şi peruzea
Au răsărit şi în grădina mea
Îngemănaţi cu poezia ta –
Nu mă mai satur să-i pot admira.

În orice dimineaţă-mi scald privirea
În cupa lor de-albastru şi-amintirea
Îm umple de candoare-ntreaga fire
Întru prihană şi tămăduire.

Mi-aduc în viaţă freamăt şi culoare
În suflet – puritate şi vigoare
Clipa se face-o caldă sărbătoare

Iar gândul meu e inundat de soare.

             Bucurie
Bucuria apare solar vaporoasă
Arzândă, plăpândă, perfect luminoasă
Mi se-ascunde sub talpă în voal de mătase
Pătrunzând fără cheie-n a inimii casă.
***
Mă-nvelesc
în coconul meu
şi stau pitulată -
aţtept să răsară
soarele,
să-mi înveselească
sufletul,
să-mi trimită
cocori grijulii
care să-şi fâlfâie aripile
peste visele mele
adormite,
să le trezească...

Primăvara oftează
în labirintul meu
şi se-ncolăceşte
cu şarpele aşteptării.

sâmbătă, 8 septembrie 2012


Această  femeie
Femeia aceasta  cu ochii de frunză şi dor
Femeia aceasta ce simte al vieţii fior,
Femeia aceasta ce focul din piept mi-a topit
Această femeie de ceară şi de granit.

Femeia aceasta ce visul mi-a întregit
Femeia aceasta ce soarele-n căni mi-a servit
Această femeie ce cîntecul mi-a inspirat
În clipele grele din gheară de foc m-a salvat.

Această femeie frumoasă precum o stea
Duioasă şi sfântă prin veşnică arderea sa
Această femeie furtună , jăratec  mocnit
Vioară şi  strună de sufletul meu s-a lipit.

Un veac de- ar fi  să trăiesc lângă ea,
Lumina ei, căldura ei m-ar salva
În sufletul meu rădăcina-i senină
Îşi face cărare şi doru-mi alină.