N-avem timp

N-avem timp să privim cerul

Cu capul dat pe spate

Pentru a descoperi  conturul norilor,

Fanasmagorice palate.

N-avem timp să mergem la prieteni ,

Ulei în candele să picurăm

Pentru ca frăţia să-nţelegem

Şi oftatul greu să-l alinăm.

N-avem timp să ne-ascultăm copiii

cu glasuri muiate-n argint

pentru-a-nţelege rostul firii

şi menirea noastră pe pământ.

N-avem timp să vizităm părinţii,

să le-atingem palmele cu drag,

să simţim cum roua suferinţei

ni se-aşază pe-al luminii prag.

N-avem timp, căci alergăm întruna

După lucruri mari sau mai pitici,

Dar când termina-se-va furtuna,

Ne-om trezi cu viaţa-n cioburi mici.