miercuri, 31 iulie 2013

Norul
Un nor imens
ca un bolovan uriaş
apasă gândurile mele,
se rostogoleşte
peste visele mele,
tasează speranţele mele.
Cu gigantica-i putere
vrea să strivească
şi credinţa mea...

Pe brânci,
ma strecor
din iarna lui grea
cu ochii spre cer
 şi spre stea,
cu gândul la inima ta...

La menirea mea,

la-ncrederea ta.

Poem în re-minor
Reuşesc să scap din pânza-ndoielii
Reţinută-s de alte gânduri o mie
Revărsate peste labirintul
Remuşcărilor rătăcite-n destin

Reîmpac negrul-albul din mine
Reîntorcând fila obosită a zilei
Renăscând vechi dureri amorţite
Resuscitate de norul amărăciunii

Revin în tăcere la ramul uscat
Reaşez pe el mugurii vechii speranţe
Regăsesc zdrenţele viselor strivite
Reîmblânzesc tăceri colorate.

Reînvii ca o pasăre cu aripa frântă
Retezând obosită văzduhul
Revăzându-şi cuibul răvăşit
Reînnoadă prezentul cu trecutul.
 Celei mai dragi
Să ai toate zilele
Cu miros de lalele,
Să ai toate visele
Coborâte din stele.

Şi destinul să-ţi fie
Brodat cu mătase,
Să cunoşti bucuriile,
Să fii dulce mireasă.

Să-ţi deschizi larg ferestrele
Şi să-ţi intre-n tăcere
Doar culorile gândului
Fără pic de durere.

să ai trepte în faţă,
Să le urici către soare
Să te speli dimineaţa
-N picături de visare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu