Captivitate

În peregrinările noastre prin imperiul naturii, am descoperit, într-o margine de codru, în preajma unei mănăstiri, un cerb. Tânăr, frumos, cum numai un erbivor poate fi, cu două coarne semeţe şi cu un mănunchi de muguraşi ai coarnelor viitoare în frunte. Ochii mari, umezi şi cuminţi, blana lui catifelată îmi aminteau de căprioara lui Labiş şi de cea a lui  Em. Gârleanu.

Era un cerb captiv, singur şi trist, într-un ţarc din plasă, având în centru o pădure de urzici şi pe de lături gard cu temelie de piatră.

            L-am vizitat mai multe zile la rând, căci ne plăcea cum vine la chemarea vocii omeneşti şi aşteaptă ceva de mâncare. Atunci când nu era flămând, ridica doar capul şi, fără să se ridice, îşi continua odihna în mijlocul pustietăţii sale, de parcă ar fi spus: „La ce mă mai deranjaţi atâta?”

            Am luat cu noi imaginea lui întipărită pe nenumărate poze, dar l-am imprimat mai ales pe retina colţuroasă a sufletului. I-am dat şi un nume, care echivala, strident, cu frumuseţea izolată, supusă tristeţii, dar şi cu... protejarea. Această izolare constituia o ferire a micului cerb de colţii altor animale sau (de ce nu?) de lăcomia umană.

            Şi sufletul nostru e captiv şi se zbate într-o cetate de piatră, trupul nostru, fiind încorsetat de grijile pământeşti, de nevoile noastre materiale, de relaţiile, uneori defectuoase, cu semenii. Noi suntem captivi în acest univers, struniţi de regulile de comportare în societate, pe stradă, la serviciu etc. Ni se face uneori atât de dor de libertatea frunzei din codru, de hăulitul haiducilor, de imensitatea cerului... Iar uneori, (amară constatare), ne facem captivi ai anumitor vicii pe care le însuşim de-a lungul vieţii. Sau găsim numeroase capcane, în care nimerim benevol şi le purtăm după noi asemeni animalelor rănite ce-şi târăsc capcana prinsă de picior sau de coadă.

            Oare ne dăm seama că atunci când sufletul nostru va zbura către aştri, vom scăpa de această multiplă captivitate? Ce va rămâne atunci din sărmanul nostru suflet? Va avea el aripi puternice, lumină destulă, fapte suficiente, care să-i dea  forţa să ajungă la Înălţare? Sau se va prăbuşi în haosul Întunericului şi a Plângerii?

Într-o zi vom scăpa din captivitate. Cum va fi însă libertatea: dulce sau amară?..