Gemenele
Două şoapte, iată-le
Într-un dor legatele.
( D. Matcovschi )
Azi am văzut două gemene. V-aţi imaginat , probabil, că erau două fetiţe cu
părul bălai, cu rochiţe şi fundiţe
identice. Ba nu. Surpriza a fost cu atât mai mare – erau două bătrânele.
Cocoşate. Cu broboadă pe cap. Să fi avut vreo 80 de ani. Când le-a zărit fiica
mea, a exclamat cu o bucurie nedeclarată: Iacătă-le!!!
Erau îmbrăcate la fel – curat şi îngrijit – aveau costume sau rochii de mătase din aceea de cândva, cu
floricele mici, albăstrui. Era foarte greu să găseşti vreo deosebire între ele
( mai ţineţi minte desenele identice din revistele pentru copii, unde căutam
deosebirile? ) Exact asta mi se întâmpla involuntar. Am observat că una avea o
gentuţă în mână, iar cealaltă - nu. Una mergea în faţă, parcă un pic mai
repede, iar cealaltă se străduia din răsputeri să nu rămână în urmă. Cea din faţă mi se părea
mai înverşunată, dornică să ajungă undeva cu orice preţ. Cea din spate –
supusă, împăcată şi preocupată să nu rămână în urmă. Oare unde se duceau? m-am
întrebat în sinea mea. Şi aveau doar o gentuţă pentru două. Poate să viziteze
pe cineva?
Nu vorbeau, nu mergeau în acelaşi
ritm, dar când le priveai, înţelegeai că sunt legate prin nişte fire nevăzute,
care le ţineau împreună. Poate că se plictisiseră una de alta, de atâta stat
împreună – de la naştere până la 80 de
ani, dar acum, că au devenit atât de bătrâne, nu se mai pot despărţi... Cred că
le-o fi vizitând gândul: oare cine va pleca prima? Ce va fi cu cealaltă? Cine o
va sprijini în ultimele momente? De douăzeci de ani le văd împreună. Singure...
adică una cu alta... Alcătuind un cuplu bizar. Au fost împreună 80 de ani, din
prima clipă a vieţii lor.
Mă mai gândesc la ceea ce ar fi
culmea - ca mâna Mântuitorului să le închidă ochii în aceeaşi zi. Mi-am
imaginat, prin absurd, un sicriu cu două locuri, la fel cum sunt cărucioarele
pentru gemeni. Şi chipul lor cuminte, brăzdat de riduri, aureolat de părul
alb-dalb, rar şi obosit.
Am vizitat imaginar căsuţa lor de
undeva şi am văzut totul în două exemplare: cămăşi, pantofi, fuste şi, rezemate
de uşa tindei, două bastoane jupuite. Destine gemene...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu