Dezmărginire

Un vultur cu aripi

scăldate în nori

Străbate prin ceaţă

troiene de dor

Cu ochii distinge

pământul sortit

Să doarmă în neguri,

s-apună grăbit.

El mângâie naltul

cu zboru-i măreţ

Străbate stihia

vâslind îndrăzneţ.

Se uită cu milă

la oameni, la flori

Şi-n trupu-i de-acvilă

pătrunde-un fior.

Ce cruntă e viaţa

fără aripi de zbor

Ce seacă-i speranţa

                               când clipele dor.

Ce-avere imensă  –

optimism şi visare

Şi-o inimă caldă,

 muiată în soare.